INTRODUCERE
Naşterea unui raport juridiccivil concret presupune existenţa unei norme juridice civile capremisă necesară şi obligatorie prin care raporturile socialedevin raporturi juridice abstracte, precum şi producerea unui fapt juridicde care legea civilă leagă naşterea modificarea sau stingereaunui raport juridic civil concret.
Devinizvoare ale raporturilor juridice civile concrete numai acele fapte de carenorma juridică civilă leagă producerea de efecte juridice, eledevenind prin aceasta fapte juridice.
Sepoate concluziona că prin izvor al raportului juridic civil concret seînţelege o împrejurare (act sau fapt) de care legeacivilă leagă naşterea modificarea sau stingerea unui raportjuridic civil concret.Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile
Definiţia actului juridiccivil
Prinact juridic civil se înţelege manifestarea de voinţăfăcută cu intenţia de a produce efecte juridice adică de anaşte, modifica, transmite sau stinge un raport juridic civil concret.[1]
Dinaceastă definiţie rezultă că actul juridic prezintăurmătoarele elemente caracteristice:
1. Actul juridic esteînainte de toate, o manifestare de voinţă a unei sau mai multorpersoane fizice sau juridice;
2. Manifestarea devoinţă este făcută cu intenţia de a produce efectejuridice respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridicecivile concrete.
În literatura de specialitate,practica judiciară şi chiarîn legislaţia civilă termenul de act juridic este folositîn două sensuri. Într-un prim sens actul juridic desemneazăînsăşi manifestarea de voinţă în scopul de aproduce efecte juridice, adică însăşi operaţiajuridică ce se încheie (negotium).În cel de al doilea sens, actul juridic desemnează înscrisulconstatator al operaţiunii juridice (innstrumentum)făcute de părţi în vederea pronunţării unuimijloc de probă într-un eventual litigiu.
Pentruevitarea oricăror confuzii cu privire la cele două accepţiunieste indicat ca termenul de act juridic să fie folosit pentru desemnareaoperaţiei juridice (negotium), iar pentrudesemnarea înscrisului constatator ale acestei operaţii juridice (instrumentum) să fie utilizat termenul deînscris.Clasificarea actelor juridice civile
Concepţia de act juridic civileste rezultatul unui proces de generalizare şi abstractizare atrăsăturilor comune tuturor actelor juridice civile care seîntâlnesc în circuitul civil.
Datorităregimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de actejuridice civile, atât în literatura de specialitate, câtşi în practica judecătorească s-a considerat necesarşi util să se facă clasificarea actelor juridice civile.
La bazaclasificărilor actelor juridicestau criterii variate cum ar fi numărul părţilor întrecare se încheie actul, conţinutul, cauza, forma, modul de executare,efectele actelor etc.
Încontinuare vor fi înfăţişate principalele categorii deacte juridice civile:
1. Acte juridice unilaterale,bilaterale şi multilaterale.
Această clasificare are labază criteriul numărului părţilor participante la actuljuridic.
Actelejuridice unilaterale sunt produsul manifestării de voinţă a uneisingure părţi.
Actuljuridic bilateral reprezintă voinţa concordantă a douăpărţi, iar cel multilateral este rezultatul acordului devoinţă a trei sau mai multe părţi.
Actuljuridic unilateral fiind rezultatul voinţei unei singure părţisunt mai rare. Intră în această categorie testamentul,promisiunea publică de recompensă, acceptarea unei moşteniri,renunţarea la moştenire, confirmarea unui act juridic anulabil etc.
Actelebilaterale şi multilaterale se mai numesc convenţii sau contracte,termeni echivalenţi şi folosiţi unul pentru altul înlimbajul juridic curent. Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul devânzare-cumpărare, contractul de schimb, contractul de donaţie,contractul de împrumut etc. Exemplul tipic de contact multilateral estecontractul de societate civilă.
Clasificareaactelor juridice în unilaterale şi bilaterale nu trebuieconfundată cu clasificarea contractelor în unilaterale şibilaterale. Astfel, unilateral care este un act juridic bilateral, fiind rodulvoinţei a două părţi, dă naştere la obligaţii numai pentru una dinpărţi, cum este spre exemplu contractul de donaţie,împrumut de folosinţă, pe când contractul bilateral sausinalagmatice dau naştere la obligaţii pentru ambele părţi,precum ar fi, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de schimbetc.
Rezultă,aşadar, că în timp ce toate contractele, inclusiv celeunilaterale, fac parte din categoria actelor juridice bilaterale saumultilaterale, în schimb, actele juridice unilaterale nu sunt contracte,ele fiind rezultatul manifestării unilaterale de voinţă.[2]
Clasificareaactelor juridice în unilaterale, bilaterale şi multilateraleprezintă importanţă sub aspectul aprecieriivalabilităţii lor din punct de vedere al voinţelor. Astfel,actele unilaterale sunt valabile prin manifestarea voinţei unei singurepărţi, în timp ce pentru valabilitatea actelor bilateraleşi multilaterale trebuie să existe două sau mai multevoinţe juridice.
Regimuljuridic al viciilor de consimţământ este diferit, înfuncţie de cele două categorii de acte. Într-adevăreroarea ca viciu de consimţământ se poate întâlniatât la actele unilaterale, cât şi la cele bilaterale şimultilaterale, pe când dolul şi violenţa seîntâlnesc de regulă, numai la actele bilaterale şimultilaterale.
2. Acte juridice cu titlu gratuitşi acte juridice cu titlu oneros
La bazaacestei clasificări stă scopul urmărit de părţi laîncheierea actului juridic civil.
Actele cu titlu gratuitsunt actele prin care se procură uneia din părţi un folospatrimonial ca aceasta din urmă să fie obligată, la rândulei, la un echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, donaţia,comodatul, mandatul gratuit etc.
Larândul lor actele cu titlu gratuit se împart înlibertăţi şi acte dezinteresate. Libertăţile sunt acte cu titlu gratuit prin care opersoană îşi micşorează propriul său patrimoniu,fără a primi în schimb un echivalent cum este, de pildă,donaţia. Actele dezinteresatesunt acele acte prin care o persoană face alteia un serviciu,fără a micşora propriul său patrimoniu, cum ar fi, spreexemplu, mandatul remunerat, împrumutul fărădobândă, depozitul gratuit etc.
Actele cu titlu onerossunt acele acte prin care o persoană procură alteia un folospatrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare din părţiurmărind un avantaj economic. În legătură cudefiniţia contractului oneros, în art cccc searată: “contractul oneros este acela în care fiecare partevoieşte a-şi procura un avantaj”. Sunt contracte cu titlu oneros,contractul de vânzare-cumpărare, contractul de antrepriză,contractul de locaţiune etc.
Împărţireaactelor juridice în gratuite şi oneroase prezint interes juridic dinmai multe puncte de vedere. Astfel, atât sub aspectulcapacităţii de a încheia actele cu titlu gratuit câtşi al exigenţelor de formă ale aceloraşi acte, legeaprevede condiţii mult mai severe, în raport cu actele cu titluoneros. De asemenea, pentru actele cu titlu oneros prin lege, sunt stabilitecondiţii mult mai severe sub aspectul răspunderii părţilor,iar obligaţiile părţilor sunt mai amănunţit şimai exigent reglementate, faţă de actele cu titlu gratuit.
3. În funcţie de momentul în care urmeazăsă-şi producă efectele, actele juridice se împart înacte între vii şi acte pentru cauză de moarte. Actele care se încheie pentru a-şi produce efectele întimpul vieţii celor de la care emană se numesc acte între vii(inter vivos). Ele sunt marea majoritate a actelorjuridice. Dimpotrivă, actele care se încheie pentru a-şiproduce efectele numai după moarte, se numesc acte pentru cauză demoarte (mortis cauza). Exemplu tipic de acte pentrucauză de moarte este testamentul prin care testatorul dispune de bunurilece le va lăsa la deces. Testamentul este numit şi act de ultimăvoinţă, fiindcă până la moarte, poate fioricând modificat ori revocat.
Clasificareaactelor juridice între vii şi pentru cauză de moarteprezintă interes din punct de vedere juridic, sub aspectul formei încare se încheie. Astfel, actele pentru cauză de moarte sunt actesolemne, în timp ce actele între vii sunt solemne numai caexcepţie. De asemenea, actele pentru cauză de moarte sunt supuse unorreglementări mai restrictive în ceea ce priveşte capacitatea dea dispune şi uneori, chiar şi cu privire la capacitatea de a primi.
4. Acte constitutive, translativeşi declarative
La baza acesteiclasificări se află criteriul efectului produs de actul juridic.
Actul contitutiv este acel act juridiccare dă naştere la un drept subiectiv civil ce n-a existat anterior.Sunt acte juridice civile constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, aunei ipoteci etc.
Acteletranslative sunt actele ce au ca efect transmiterea unui drept subiectiv civildintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Marea majoritate a actelorjuridice civile sunt translative cum ar fi spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare,donaţia, cesiunea de creanţă etc.
Suntacte declarative cele care au ca efect recunoaşterea, definitivarea oriconsolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele definitiveazădrepturi şi obligaţii ale părţilor ce au existat anteriorîncheierii actului. Fac parte din această categorie partajul(împărţeala), actul confirmativ pentru care o persoanărenunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Interesuljuridic al acestei clasificări constă în aceea că acteleconstitutive şi translative produc efecte numai pentru viitor, întimp ce actele declarative produc efecte şi pentru trecut.
5. După importanţa loractele juridice civile se împartîn acte de conservare, de administrare şi de dispoziţie
Actelejuridice de conservare sunt actele prin care se urmăreştepreîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Intrăîn această categorie actele prin care se întrerupeprescripţia, înscrierea unei ipoteci, somaţia etc. Prin astfelde acte, în schimbul unei cheltuieli minime se păstrează sau sesalvează un drept de o valoare mai mare.
Actelejuridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează onormală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu. Suntacte de administrare încasareaveniturilor, perceperea fructelor, asigurarea unui bun, reparaţiile deîntreţinerea a unui bun etc.
Actelede dispoziţie sunt acele acte prin care se înstrăineazăbunuri, se constituie drepturi reale, principale sau accesorii asupra bunurilorori se renunţă la drepturi. Fac parte din această categoriecontractul de vânzare-cumpărare, de schimb, de donaţie,constituirea unui drept de uzufruct, a unei ipoteci, remiterea de donaţie.
Această clasificare prezintăimportanţă în materie de reprezentare şi capacitate.Întinderea puterilor de reprezentare ale părinţilor şitutorilor depind de categoria de acte luate în considerare. Astfel,actele de conservare pot fi încheiate valabil chiar de persoane lipsitede capacitate de exerciţiu. Actele de administrare se încheieîn numele şi pe seama celui lipsit de capacitate de exerciţiu,de reprezentantul său legal – părinte sau tutore – fără afi nevoie pentru validitatea lor de încuviinţare din parteaautorităţii tutelare.
Clasificareaprezintă interes şi în ceea ce priveşte întindereaîmputernicirilor mandatarului. Mandatul general este valabil numai pentruactele de conservare şi administrare, iar pentru actele de dispoziţietrebuie să existe un mandat special.
5. În funcţie de modullor de încheiere, actele juridice civile se clasifică în acteconsensuale, solemne, formale şi reale.
Actele consensuale sunt acele actecare iau naştere în mod valabil prin simpla manifestare devoinţă a părţilor, fără a fi necesarîndeplinirea vreunei formalităţi. În dreptul nostru civilfuncţionează regula consensualităţii actelor juridicecivile, în sensul că ele sunt valabile prin simpla manifestare devoinţă. Marea majoritate a actelor juridice civile sunt consensuale.
Suntsolemne sau formale actele pentru validitatea cărora legea cere expresîncheierea lor într-o anumită formă. Intră înaceastă categorie, testamentul, donaţia, contractul de ipotecăetc.
Actelereale sunt acele acte în care manifestarea de voinţă, esteînsoţită de remiterea (predarea) bunului. Intră înaceastă categorie contractul de împrumut, de depozit, gajul etc.
Utilitateadistincţiei dintre actele consensuale solemne şi reale semanifestă în aceea că nerespectarea formei la actele solemne(formale) este sancţionată cu nulitatea absolută, în vremece actele consensuale sunt valabile indiferent de forma în care au fostîncheiate. Încheierea actelor juridice solemne prin mandatarpresupune ca şi procura să fie făcută în formăsolemnă, ceea ce nu se cere în cazul actelor consensuale.
Deasemenea, regimul probator este diferit pentru toate cele trei categorii deacte.
6. Clasificarea actelor juridicecivile în acte patrimoniale şi acte nepatrimoniale se face înfuncţie de conţinutul lor:
Actul juridic patrimonial este actulal cărui conţinut este susceptibil de a fi evaluat în bani.Intră în această categorie actele juridice civile privescdrepturile reale şi drepturi de creanţă.
Actuljuridic nepatrimonial este acela al cărui conţinut nu poate fievaluat în bani. Ele privesc drepturile nepatrimoniale.
Aceastăclasificare prezintă interes din punct de vedere juridic în materianulităţilor şi a ocrotirii persoanelor incapabile.
7. După cum au sau nu legătură cumodalităţile actului juridic civil (termen, condiţie,sarcină) distingem acte pure şi simple şi acte afectate demodalităţi.Actul juridic pur şi simplueste actul care nu este afectat de modalităţi. Intră înaceastă categorie căsătoria, adopţia, recunoaştereafiliaţiei, opţiunea succesorală.
Acteleafectate de modalităţi este actul care cuprinde o modalitate,adică un termen, o condiţie sau o sarcină, în funcţiede care începe sau încetează să-şi producăefectele. Sunt acte juridice civile afectate de modalităţi contractulde împrumut, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere,contractul de asigurare, contractul de donaţie cu sarcină, etc.
Importanţa acesteiclasificări se manifestă sub aspectul valabilităţii,în sensul că în cazul actelor juridice civile de a căroresenţă este existenţa unei modalităţi, lipsa acesteiaatrage după sine ineficienţa actului. De asemenea, sub aspectulefectelor, la actele pure şi simple, efectele se produc imediat, definitivşi irevocabil, în timp ce la actele afectate demodalităţi, producerea sau încetarea efectelor depinde de uneveniment viitor care este termenul sau condiţia.
8. Actele juridice principaleşi actele juridice accesorii
La bazaacestei clasificări se află raportul ce există între ele.Actele juridice principale sunt acele acte care au o existenţă desine stătătoare independentă de vreo legătură cu alteacte. Majoritatea actelor juridice de drept civil sunt acte principale însensul că regimul lor juridic nu este dependent de al altor acte juridice.
Actelejuridice accesorii sunt acele acte care nu au o existenţă de sinestătătoare, soarta lor juridică depinzând de soarta unuiact juridic principal. Aşa sunt spre exemplu, contractele prin care seconstituie garanţii, cum ar fi fidejusiunea, amanetul, ipoteca, sunt acteaccesorii în raport cu actul generator al obligaţiei garantate.
Importanţaacestei clasificări se manifestă pe planul examinării validităţiişi eficacităţii acestor acte, soarta juridică a acteloraccesorii depinzând întrutotul de soartajuridică a actelor principale.
Înraport cu cauza sau scopul lor, actele juridice civile pot fiîmpărţite în acte cauzale şi acte abstracte.
Actulcauzal este acela pentru a cărui validitate nu este necesar examinareacauzei. Sunt acte abstracte titlurile de valoare, adică înscrisurileîn care sunt încorporate drepturi de creanţă, cum ar fi,spre exemplu, obligaţiunile cec, cambiile,conosamentele.
Importanţaacestei clasificări constă în aceea că la actele cauzale, cauza fiind un elementesenţial pentru valabilitatea lor, lipsa, falsitatea, ilicitatea oriimoralitatea cauzei sunt sancţionate cu nulitatea actelor respective,în timp ce actele abstracte fiind detaşate de cauza lor,absenţa, nerealizarea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei nu au nici oînrâurire asupra valabilităţii lor.
9. În funcţie de modulcum pot fi încheiate, actele juridice civile se împart înacte strict personale şi acte încheiate prin reprezentare.
Actele juridice personale sunt aceleacte care nu pot fi încheiate decât personal, nefiind susceptibilea fi încheiate prin reprezentant. Astfel de acte sunt testamentul,căsătoria, recunoaşterea filiaţiei, etc.
Actele juridice încheiate printr-unreprezentare sunt actele juridice ce se încheie de o altă persoană în calitate dereprezentant.
Importanţa acesteiclasificări constă în aceea că actele strict personaleconstituind excepţia, sunt guvernate de norme juridice ce cuprind unelereguli speciale ce sunt de strictă interpretare şi aplicare. Deasemenea, în timp ce valabilitatea actului juridic strict personal seapreciază numai în raport de persoana sau persoanele ce leîncheie, la actele încheiate prin reprezentant se apreciazăşi prin persoana reprezentantului.
10. După reglementarea şi denumirea lor legală, actelejuridice civile se clasifică în acte numite (tipice) şi actenenumite (atipice)
Sunt acte juridice numite sau tipice acele care au o denumirestabilită de legislaţia civilă, precum şi o reglementareproprie. Marea majoritate a actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi,spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, mandatul,locaţie, depozit, etc.
Prin acte juridice nenumite se înţeleg acele acte care nusunt nominalizate şi nu au o reglementare proprie în legislaţiacivilă. Un asemenea act juridic civil este contractul de vânzare cuclauză de întreţinere.
Clasificarea actelor numite şinenumite prezintă importanţă juridică sub aspectulregulilor aplicabile celor două categorii de acte. Astfel, actelorjuridice civile nenumite li se aplică regulile generale cereglementează actele juridice sau ale celui cu care are mai multăasemănare.[3]
11. După modul lor de executare, actele juridice civile seîmpart în acte cu executare imediată şi acte cu executaresuccesivă.
Actele cu executare imediată suntacele acte a căror executare se produce o singură dată, printr-osingură prestaţie din partea debitorului. Fac parte din aceastăcategorie, darul manual, vânzarea-cumpărarea unui bun, când peloc se plăteşte preţul şi se predă bunul.
Actele juridice cu executaresuccesivă sunt acele acte a căror executare se realizează prinmai multe prestaţii succesive. Intră în această categorie,contractul de rentă viageră, donaţia cu sarcina întreţinerii,vânzarea-cumpărarea în rate etc.
Această clasificare prezintăinteres din punct de vedere juridic sub aspectul sancţiunilor ce seaplică în caz de neexecutare. Astfel, în timp ce contractelesinalagmatice cu executare imediată li se aplică rezoluţiunea pentruneexecutarea culpabilă sau necorespunzătoare, contractelorsinalagmatice cu executare succesivă li se va aplica rezilierea. Deasemenea, în cazul actelor juridice cu executare succesivă, pentrufiecare prestaţie curge o prescripţie extinctivă distinctă.
12. În funcţie de rolul voinţei părţilor înstabilirea conţinutului actului juridic civil, distingem acte subiectiveşi acte condiţie.
Actele juridice subiective secaracterizează prin aceea că întreg conţinutul lor estestabilit prin voinţa părţilor care le-au încheiat. Acesteasunt marea majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice condiţie suntacele acte al căror conţinut este predeterminat de norme imperative,părţile actelor juridice exprimându-şi voinţa numaiîn privinţa naşterii lor. Exemplu de act juridic condiţieeste căsătoria.
Această clasificare prezintăimportanţă din punct de vedere al aprecierii condiţiilor devaliditate ale celor două acte. Astfel, conţinutul actelor juridicecondiţie fiind reglementat în mod imperativ de lege, valabilitatealor se apreciază în limitele acestor norme juridice imperative,în vreme ce aprecierea valabilităţii actelor subiective alcăror conţinut este stabilit de părţi se face înlimite mai largi.
Pe de altă parte, în timpce actele juridice condiţie nu pot fi decât cele stabilite şi reglementate de lege, actelesubiective nu se limitează numai la cele expres reglementate de lege.
Condiţiile devalabilitate ale actelor juridice civile.
După reglementările debază pe care ni le oferă doctrina juridică, condiţiileesenţiale pentru validitatea convenţiilor sunt:
¨ Capacitatea de a contracta;
¨ Consimţământulvalabil al părţii care se obligă;
¨ Un obiect determinat;
¨ O cauză licită.
În legătură cu acesteprevederi se impun a fi făcute unele precizări. Astfel, deşitextul se referă la convenţii, condiţiile enumerate suntnecesare şi valabile pentru toate actele juridice, indiferent căacestea sunt unilaterale sau bilaterale. Pe de altă parte, deşitextul se referă la consimţământul valabil alpărţii care se obligă, totuşi toate părţileactului juridic, inclusiv creditorul, trebuie să exprime unconsimţământ valabil.
De asemenea actul juridic este validnu numai când obiectul este determinat, ci şi atunci cândacest obiect este doar determinabil, iar în ceea ce priveşte cauzanu este suficient ca să fie numai licită, ci în plus trebuiesă fie reală şi corespunzătoare regulilor de morală.[4]
În afara condiţiilorarătate mai sus, o condiţie esenţială pentru validitateaactelor juridice o constituie forma pentru actele formale sau solemne.
Pe lângă condiţiileesenţiale, actul juridic poate cuprinde şi condiţiineesenţiale sau întâmplătoare, a căror lipsă nupoate influenţa valabilitatea actelor juridice, cum ar fi, spre exemplu,modalităţile actului juridic (termenul şi condiţia).
Noţiunea şiclasificarea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil.
Înliteratura de specialitate, condiţiile esenţiale de validitate aleactelor juridice au fost desemnate şi prin termenul de elementeesenţiale.[5] Nucredem că ar fi vreo greşeală ca pentru desemnarea termenului decondiţii esenţiale de validitate ale actelor juridice şiexpresia “cerinţele esenţiale de validitate ale actului juridic”.
Princondiţii de validitate ale actului juridic trebuie să deînţeleagă toate cerinţele sau elementele prevăzute delege sau stabilite de părţi pentru validitatea actului juridic civil.
Condiţiilede validitate ale actului juridic civil se clasifică după mai multecriterii. Astfel, în funcţie de aspectele la care se referădeosebim condiţii de fond şicondiţii de formă. Condiţiile de fond sunt cele care privescconţinutul actului juridic, iar cele de formă privesc forma deexteriorizare a voinţei, adică forma pe care o îmbracăacest conţinut.
Înfuncţie de obligativitatea lor, condiţiile actului juridic civil seîmpart în esenţialeşi neesenţiale. Condiţiile esenţiale sunt acelecondiţii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, pentruînsăşi validitatea actului juridic. Dimpotrivăcondiţiile neesenţiale pot fi sau nu prezente în structura actuluijuridic civil, fără consecinţe asupra valabilităţiiacestuia.
Însfârşit, condiţiile actului juridic civil se mai pot clasifica,în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz denerespectare a lor, în condiţiile de validitate a cărornerespectare se sancţionează cu nulitatea actului şicondiţii de eficacitate a căror nerespectare priveşte doareficacitatea actului, fără nici o înrâurire asupravalabilităţii actului juridic civil.Capacitatea de a încheia actul juridic civil
Noţiune şireglementare legală.
Capacitateade a încheia acte juridice civile este una din condiţiile de fond,esenţială pentru validitatea actului juridic.
Princapacitate de a încheia acte juridice civile se înţelegeaptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şiobligaţii civile, prin încheierea de acte de drept civil.[6]Concepută în acest fel, capacitatea de a încheia acte juridicecivile se înfăţişează ca o parte acapacităţii de folosinţă a persoanei fizice şijuridice, în sensul posibil (aptitudinii) de a avea drepturi şiobligaţii civile, precum şi ca o premisă a capacităţiide exerciţiu, alături de discernământ, de a dobândidrepturi subiective civile şi obligaţii prin încheierea de actejuridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridicecivile se întemeiază atât pe ideea de a dobândi prinîncheierea de acte juridice civile.
Sub aspectul reglementăriilegale în articol …. Enumerându-se condiţiile esenţialepentru validitatea unui act juridic, la pct 1 seprevede expres capacitatea de a contracta. În afara acestui text de lege,capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementatăde art …, potrivit căruia “poate contractaorice persoană ce nu este declarată incapabilă de lege” şi art …., care enumerăpersoanele incapabile de a încheia contracte şi anume minorii,interzişii, precum şi toţi acei cărora legea le-a prohibitoarecare contracte.
Unele reglementări privindcapacitatea de a încheia acte juridice civile au ca obiect diferitecategorii de acte juridice civile. Astfel, potrivit dispoziţiilor art…, minorul de 16 ani poate dispune prin testament dejumătate din bunurile de care poate dispune potrivit legii persoanamajoră, iar în art … seconsacră principiul potrivit căruia “orice persoană estecapabilă de a face testament, dacă nu este oprită de lege”. Deasemenea, în toată materia contractelor devânzare-cumpărare potrivit art …. “Potcumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lege”Principiul capacităţii şi excepţia de laacest principiu
Regulaîn această materie, consacrată în doctrină şistabilită şi de practica judecătorească este că oricepersoană are capacitate de a încheia acte juridice civile,incapacităţile constituind excepţii de la aceastăregulă. În legătură cu această regulă înarticolul 12 C. Civ. Se prevede expres că“nimeni nu poate fi îngrădit în capacitate defolosinţă şi nici lipsit, în tot sau în parte, decapacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şicondiţiile stabilite de lege”.
Înceea ce priveşte persoanele juridice regula capacităţii de aîncheia acte juridice este subordonarea principiuluispecialităţii capacitatea de folosinţă consacrată prinart. 29 din C. Civ. Potrivit căruia “persoanajuridică are capacitate juridică de folosinţă potrivitscopului activităţii ei”
Capacitateade folosinţă a persoanei juridice ia naştere în momentulaprobării statutului sau regulamentului ei, iar în cazurilecând urmează să funcţioneze pe baza regulamentului generalprivind organizaţiile de stat, respectiv – din momentul publicării decătre organul competent a hotărârii de înfiinţare aei. Dacă statutul urmează să fie înregistrat, capacitateade folosinţă a persoanei juridice ia naştere din momentulînregistrării.
Toateactele juridice care nu sunt încheiate în vederea realizăriiscopului persoanei juridice sunt sancţionate cu nulitatea.
Incapacitateade a încheia acte juridice trebuie să fie expres prevăzutăde lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel deexcepţii sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Faţăde noţiunea şi reglementările legale privitoare la capacitateade a încheia acte juridice civile, se poate concluziona căaceastă capacitate este o stare de drept în comparaţie cudiscernământul care este o stare de fapt care se apreciază dela persoană la persoană, în funcţie de aptitudinea şiputerea psihointelectuală a acesteia de a aprecia între bine şirău, licit şi ilicit, moral şi imoral, etc.[7]ConsimţământulCorelaţia dintre consimţământ şivoinţa juridică
Pentruca un act juridic să ia fiinţă şi să producăefecte, este absolut necesară existenţa unei voinţe caresă-l creeze, deoarece actul juridic este manifestarea de voinţăfăcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de acrea, modifica, transmite sau stinge unraport juridic civil.
Privităîn realitatea ei psihologică, voinţa este un fenomen complexcare cuprinde în conţinutul ei stăriintelective (senzaţii, percepţii, gândire, memorie);stări afective (emoţii şi sentimente) şi stări volitive (reglareaconduitei, propunerea de scopuri deliberări, luări de decizii)[8]şi sub aspectul ei juridic voinţa este un fenomen complex, deoarecestructura ei este formată din două elemente:consimţământ şi cauză a (scop).
Corelaţiacare există aşadar, între voinţă şiconsimţământ este de tipul întreg parte, voinţaalcătuind întregul, iar consimţământul o parte aacestuia.Formarea şi principiile voinţei juridice
Ceea ceîi determină pe oameni să încheie acte juridice estenevoia lor de a-şi satisface cerinţele de ordin material şispiritual ale vieţii cotidiene. Aceasta înseamnă că oriceact de voinţă urmăreşte realizarea unui anumit scop. Subinfluenţa nevoilor se formează motivele acţiuniloromeneşti, motivele constituind, aşadar, elementul care-lîndeamnă pe om să-şi propună anumite scopuri, iarscopul reprezintă ceea ce omul tinde să realizeze. Tocmaiaceastă trăsătură a acţiunii omeneşti, de aurmări conştient realizarea unui anumit scop, ne îngăduiesă denumim acţiunea sa ca act de voinţă.
Cântărindmotivele care o îndeamnă să acţioneze, persoana delibereazăpână când intervine motivul determinant care antreneazăhotărârea de a o încheia actul juridic proiectat.
Înprocesul psihologic de formare a consimţământului distingem,prin urmare, mai multe etape, şi anume: reflectarea nevoilor înconştiinţă, apariţia sub — impulsul lor – a motivelor careîndeamnă la acţiune; deliberarea; intervenţia motivuluideterminant care este reprezentarea intelectuală a scopului principal,urmărit şi, în fine hotărârea de a încheiaactul juridic necesar pentru împlinirea scopului urmărit, adicăpentru împlinirea nevoilor care au constituit punctul de plecare alprocesului psihologic de formare a voinţei juridice.
Dinpunct de vedere juridic interesează numai intervenţia motivuluideterminant şi hotărârea de a încheia actul juridic, careconstituie cele două elemente ale voinţei juridice şi anume:
a) consimţământul, care înseamnă hotărârea dea încheia actul juridic;
b) cauza prin care se înţelege scopul concreturmărit prin încheierea actului respectiv, scop a căruireprezentare intelectuală a constituit motivul determinant aleîncheierii actului juridic civil.
Doctrinajuridică civilă consacră două principii ce guverneazăvoinţa juridică şi anume principiul libertăţii actelorjuridice civile, cunoscut şi sub numele de principiu autonom devoinţă şi principiul voinţei reale, numit şiprincipiul voinţei interne.
De aicirezultă că subiectele de drept civil sunt libere săîncheie orice acte juridice, dar respectând legea şi bunelemoravuri. Cu respectarea legii şi a regulilor de morală,subiectele de drept civil pot sădea actului juridic încheiat, conţinutul dorit de ele. Ele sunt, deasemenea, libere să modifice sau să pună capăt actuluijuridic pe care l-au încheiat.
Pentrua produce efecte juridice, respectiv, pentru a crea, modifica, transmite saustinge raporturi juridice de drept civil, voinţa trebuie să fieexteriorizată de forul interior al autorului ei. Cu alte cuvinte,voinţa internă trebuie manifestată în exterior pentru a ficunoscută de alte persoane. Voinţa juridică cuprinde,aşadar, două elemente: voinţa internă (reală) şivoinţa declarată (exteriorizată). Pentru a putea da naşterela efecte juridice între voinţa internă şi ceadeclarată trebuie să existe o concordanţă deplină.Există însă cazuri în care nu există concordanţăîntre voinţa şi cea internă, situaţie în carese ridică problema căreia dintre acesteia trebuie să i se acordeprioritate.Definiţia şi cerinţele de validitate aleconsimţământului
Consimţământuleste condiţia esenţială, de fond, prevăzută de lege, pentruvaliditatea actului juridic civil.
Princonsimţământ se înţelege hotărârea uneipersoane de a se obliga juridiceşte şi manifestarea în exteriora acestei hotărâri. Consimţământul este înaceastă accepţiune, un element fundamental şi necesar al oricăruiact juridic civil.
Într-unalt sens, mai apropiat de sensul etimologic al cuvântului prin consimţământ sedesemnează acordul de voinţă al părţilor, înactele juridice bilaterale şi multilaterale.[9]
Pentrua fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească,cumulativ, următoarele cerinţe:
a) hotărârea de aîncheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată. Atâtatimp cât consimţământul nu a fost exteriorizat nu arenici o semnificaţie juridică.
Formeledeclaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ceîncheie actul juridic cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,când manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace oformă specială.
Modurilede exteriorizare a consimţământului sunt variate. Vorbeleşi înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar în afară dedeclaraţia expresă, făcută verbal, în scris sau chiarprintr-un gest, spre exemplu chemarea unui taxi, consimţământulse mai poate manifesta şi prin săvârşirea uneiacţiuni cum ar fi, spre exemplu, începerea executării unuimandat din care rezultă în mod concludent acceptarea mandatului orichiar prin adoptarea unei anumite atitudini (staţionarea taxiurilorîn anumite locuri ce le sunt rezervate).
Înliteratura de specialitate, ca şi în practica judiciară s-a pusproblema valorii juridice a tăcerii. În principiu tăcerea prinea însăşi nu poate valora consimţământul.
Cutoate acestea, legea prevede unele cazuri în care tăcereavalorează consimţământul. Astfel, dacă dupăexpirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, locatarulrămâne şi este lăsat în posesia bunului,locaţiunea se consideră reînnoită care se numeştetacită relocaţiune. Tăcerea mai poate valoraconsimţământul atunci când părţile atribuietăcerii semnificaţie juridică de consimţământsau o astfel de semnificaţie rezultă din obicei.
b) consimţământultrebuie să provină de la o persoană care arediscernământ. Actul juridic civil fiind un act de voinţă,autorii manifestarea de voinţă trebuie să aibă puterea de adiscerne şi a aprecia consecinţele actului juridic pe care leîncheie.
Persoanelecare au deplină capacitate de exerciţiu, sunt prezumate că audiscernământ. Minorii până la vârsta de 15 anialienaţii mintali şi debilii mintali puşi sub interdicţiejudecătorească sunt prezumaţi că audiscernământul necesar să încheie acte juridice civile,fie datorită vârstei lor fragede, fie datorită stării lorde sănătate mintală.
Între15 şi 18 ani minorii au capacitate de exerciţiu restrânsăşi în această perioadă discernământul lorjuridic este în curs de formare. Ei au discernământ,însă le lipseşte experienţa vieţii juridice, motivpentru care actele lor juridice sunt încuviinţate în prealabilde ocrotitorii lor legali.
c) consimţământultrebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice,adică de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De aiciconsecinţa că obligaţiile de ordin moral, cele de politeţesau pur amicale, precum şi cele încheiate sub o condiţie purpostetativă, a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa celuice se obligă, nu sunt obligaţii juridice. În aceste cazuri,declaraţia de voinţă nu are valoare juridică, fiindcălipseşte intenţia de a se obliga juridiceşte.
d) Consimţământulsă nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ.Caracterul conştient şi liber al consimţământuluipoate fi alterat de anumite împrejurări denumite vicii deconsimţământ. Într-adevăr,potrivit dispoziţiilor art, c civ“consimţământul nu este valabil când este dat prineroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”. Viciilecare alterează caracterul conştient şi liber al consimţământuluisunt: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea.Viciile de consimţământ
Eroarea.Eroarea este o falsă reprezentare arealităţii la încheierea unui act juridic. În raport cuconsecinţele pe care le produce eroarea poate distinge voinţa juridică,poate vicia consimţământul sau poate să nu aibănici o influenţă asupravoinţei, fiind indiferent din punct de vedere juridic. Rezultă,aşadar, că în funcţie de efectele la care dănaştere, eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, denumităşi distinctiv de voinţă, eroare-viciu deconsimţământ şi eroare indiferentă.
Eroareaobstacol este cea mai gravă formă de eroare, eaîmpiedicând formarea actului juridic. Acest fel de eroare seîntâlneşte în cazul în care ea cade asupra naturiiactului juridic, adică o parte crede că încheie un act juridicde vânzare-cumpărare, iar cealaltă parte că încheieun act juridic de donaţie, precum şi în cazul în careeroarea cade asupraidentităţii obiectului, respectiv, o parte crede că obiectul actului juridic este un apartament,iar cealaltă parte că obiectul actului îl constituie ogarsonieră.
Eroareaobstacol împiedicând formarea actului juridic echivalează culipsa consimţământului ceea ce atrage după sine nulitateaactului juridic civil încheiat sub imperiul acestei erori.
Eroareaviciază consimţământul în două cazuri şianume: când eroarea cade asupra calităţilor substanţialeale obiectului adică asupra acelor calităţi care au fostdeterminante la încheierea actului juridic şi fără de care– dacă n-ar fi intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat (deexemplu, se crede că se cumpără un tablou original al unuipictor renumit şi în realitate este o copie) şi atuncicând eroarea cade asupraidentităţii sau asupra calităţilor speciale ale persoaneicelui cu care s-a încheiat contractul, în acele contracte încare consideraţia persoanei cocontractuluişi a calităţilor sale speciale (aptitudini deosebite, talent,reputaţie etc.) sunt hotărâtoare la încheiereacontractului (actul cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea despecialişti sau artişti).
Prinurmare, ceea ce viciază consimţământul şi anulareaactului juridic este eroarea asupra motivului determinant, dacă acestmotiv a fost o calitate substanţială a obiectului sau identitatea oriînsuşirile speciale ale persoanei cocontractului.
Actelejuridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sancţionate cunulitate relativă.
Întoate celelalte cazuri, eroarea este considerată ca indiferentă. Eanu viciază consimţământul şi ca atare nu are nici oinfluenţă asupra valabilităţii actului juridic (de exemplu,eroarea asupra calităţilor nesubstanţiale)erori de calcul.
Înfuncţie de natura realităţii fals reprezentate, eroare poate fi: eroare defapt, adică o falsă reprezentare a realităţii faptelorşi eroarea de drept care constă în falsa reprezentare aexistenţei ori conţinutului unei legi.
Problemaadmisibilităţii erorii de drept ca viciu deconsimţământ este controversat. Unii autori invocândargumente rezultând din obligaţia cunoaşterii legiiîntemeiază pe prezumţia de cunoaştere a legiiconsideră că eroarea de drept nu poate fi invocată ca viciu deconsimţământ.[10]
Considerămalături de marea majoritate a autorilor, precum şi de practicajudecătorească că eroarea de drept poate fi invocat ca viciu deconsimţământ. Eroarea de drept în măsura încare produce aceleaşi efecte ca şi eroarea de fapt nu poate firespinsă ca viciu de consimţământ, deoarece cel ceinvocă eroarea de drept nu caută să se sustragă de laaplicarea legii civile, ci se mărgineşte să arate că a avuto falsă reprezentare arealităţii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anulareaactului juridic.
Pentruca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui actjuridic civil să fie viciu de consimţământ trebuiescîndeplinite cumulativ următoarele două condiţii: elementulasupra căruia cade eroarea trebuiesă fie hotărâtor, determinant pentru încheierea actuluijuridic, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut realitatea,actul nu se încheia şi faptul – la contracte – că celălaltcontractant a cunoscut sau trebuie să cunoască, înîmprejurările date, că motivul determinant asupra căruia apurtat eroarea, a fost determinant, hotărâtor pentruîncheierea actului juridic.
Conformprincipiilor probaţiunii judiciare, dovadaerorii trebuie să fie făcută de cel ce invocă eroarea caviciu de consimţământ. Fiind un fapt juridic eroarea poate fidovedită prin orice mijloc de probă admis de lege, inclusiv prinmartori şi prezumţii.
Dolul (viclenia). Dolul este inducerea în eroare aunei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a odetermina să încheie un act juridic. Dolul nu viciazăconsimţământul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care oprovoacă. Ceea ce viciază consimţământul este,aşadar, eroarea provocată de dol. Victima dolului nu se înşeală,ci este înşelată, fiind indusă în eroare de oaltă persoană prin mijloace viclene.
Dolulca viciu de consimţământ presupune două elemente şianume, un element subiectiv intenţional, constând înintenţia de a induce o persoană în eroare pentru a o determinasă încheie un act juridic şi un element obiectiv, material careconstă în întrebuinţarea de mijloace viclene prin care seînţeleg acte combinate de şiretenie, abilităţi saumaşinaţiuni cu caracter de înşelăciune, prinintermediul cărora se realizează intenţia de inducere îneroare. Acest element al dolului poate consta nu numai dintr-o acţiune, ci dintr-oomisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz prin denumirea de dol prinreticenţă şi constă în necomunicarea celeilaltepărţi a unor împrejurări esenţiale pentruîncheierea actului.
Dinaceste prevederi legale rezultă că pentru a fi viciu deconsimţământ, dolul trebuie să îndeplineascăcumulativ, următoarele două condiţii: în primul rânderoarea provocată de dol să fie determinantă,hotărâtoare pentru încheierea actului juridic sau, aşacum se exprimă un autor “maşinaţia dolosivă trebuiesă-şi producă efectele în aşa fel încâtfără existenţa ei actul nu s-ar fi încheiat”[11]şi în al doilea rând dolul să emane de la celălalt cocontractant.
Caracteruldeterminant, hotărâtor al dolului se apreciază ca şi laeroare, după criterii subiective de la caz la caz, în funcţiede experienţa de viaţă, pregătirea şi alteîmprejurări care îl privesc pe cel ce se pretinde victimadolului.
Înceea ce priveşte cea de a doua condiţie, care se referă lamijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi,în literatura de specialitate s-a admis că aceastăcondiţie este îndeplinită şi atunci când provine dela un terţ, dacă cealaltă parte are cunoştinţă deaceastă împrejurare, precum şi atunci când mijloaceleviclene provin de la reprezentantulceleilalte părţi.
Cânderoarea provocată de dol a fost elementul hotărâtor care adeterminat consimţământul, dolul se numeşte principalşi conduce la nulitatea relativă a actului.
Când,dimpotrivă, eroarea provocată de dol nu a fost elementulhotărâtor al consimţământului, dolul se numeşteincidental şi poate conduce numai la obţinerea de despăgubiri(de exemplu se poate cere o reducere de preţ, dacă s-a cumpăratprea scump din cauza dolului).
Pentrua putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, căci dolul nuse presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin orice mijloacede probă.
Deşidolul nu este decât o eroare provo